Septimiu Căpățină este un pictor contemporan român, a cărui practică artistică investighează relația dintre culoare, percepție și trăirea interioară. Demersul său se concentrează asupra potențialului expresiv al culorii, tratată nu doar ca element plastic, ci ca mijloc de construcție a atmosferei și a sensului vizual.
Lucrările sale se situează într-o zonă de dialog între abstract și sugestia figurativă, unde suprafața picturală devine un câmp de experiment cromatic și emoțional. Prin stratificări, variații tonale și gest controlat, artistul construiește compoziții care invită privitorul la contemplare și introspecție.
Pictura lui Septimiu Căpățină poate fi înțeleasă ca un proces de transformare a experienței subiective în limbaj vizual, în care culoarea funcționează ca mediu de mediere între realitatea interioară și percepția exterioară.
Buletinul de Artă
Cu un gest care descătușează o energie creatoare care se transformă în stare îngemănată cu contemplarea, Septimiu Căpățînă circumscrie unui univers subiectiv forme și forțe care converg către monumentalitate.
Septimiu Căpățînă este absolvent de artă murală, la Academia de Arte din București (1992), iar formarea sa își pune amprenta asupra fiecărei compoziții prin care conferă o dimensiune amplă, aproape copleșitoare, atât peisajelor, cât și personajelor. Plasate la limita dintre figurativ și nonfigurativ, între detaliul explicit și ansamblul sugerat, lucrările sale amprentează stări sau spații ale unei existențe atemporale și, pe alocuri, amorale.
Tributar unui expresionism care transformă fiecare tușă în energie și fiecare temă într-un pretext de explorare conceptuală și emoțională, artistul nu face rabat de la a-și însuși monumentalitatea, fie ca grandoare a reprezentării, fie ca suprafață a prefigurării. Unele compoziții te transferă imaginativ în spațiile ample ale unui baroc înfloritor, definit de o exuberanță ornamentală și cromatică. Scene ale unor desfătări vizuale se desfășoară amplu, pe suprafețe mari, într-un cadru festiv. Sugestia acțiunii se desprinde din gesturile care așează tușele cu forță, aproape instinctiv, într-o dinamică ce se suprapune și o amplifică pe cea a ancadramentelor monumentale ale arhitecturilor în care își circumscrie compoziția. Imaginativul completează reprezentarea unei desfătări de forme și culori, de lumini și de umbre… de contraste în care câte un detaliu desăvârșit se opune unei abstractizări generale, pentru a-i conferi o cheie de interpretare și de integrare într-un context specific, ce pare a aparține unor teme clasice, transpuse într-o notă contemporană.
Fiind un pictor de atmosferă, de stare, Septimiu Căpățînă nu își inhibă acest instinct nici în cazul portretelor, însă linia se îmblânzește în trăsături de personalitate, de caracter. Surprinde cu subtilitate atât inocența chipului copilăresc, dar și gravitatea celui matur, senzualitatea adolescentină și exuberanța sau rebeliunea unor manifestări spontane. Portretul este pretextul de explorare până de limita în care personajul rămâne individualizat și identificabil ca stare și ca trăsături.
Portretul este testul său de maturitate artistică și de desăvârșire tehnică. Aplecarea sa asupra personajelor implică două tipuri de raportare: unul analitic, al detaliilor rafinate care nu lasă loc hazardului și nici indescifrabilului – de la trăsăturile fizionomice atent studiate și redate, la pigmentul pielii sau profunzimea privirii și până la surprinderea unui gest aparent accidental, dar pe care îl transformă în intenție și, implicit, în acțiune indusă dincolo de contactul vizual cu lucrarea; și un altul sintetic, al unei extrapolări a feminității, cu precădere, într-o zonă a unei estetici din registrul senzual – sexual. În acest tip de reprezentare și prin această serie de lucrări, “Human”, Septimiu Căpățînă atribuie personajului feminin roluri arhetipale care își găsesc desăvârșirea în societatea și mentalitatea contemporană.
Septimiu Căpățînă își alege teme care transcend esteticul, fără a-l exclude, și face din fiecare compoziție un recurs la propriile valori și idealuri; o recompunere pe alocuri fragmentară, dar mereu unitară, a unui ideal existențial în care contopește, până la disoluție, simboluri vizuale recuperate din memorie, pentru a obține o pictură care are capacitatea de a comunica și de a emoționa, în onoarea sau virtutea rolului primordial al artei.
Cu o activitate consistentă în ultimul deceniu, Septimiu Căpățînă enumeră, în portofoliul său,mai multe expoziții de grup, dar și personale, iar lucrări semnate de acesta se află în colecții particulare din Europa și din America.
Mimi Necula, jurnalist cultural și critic de artă
